Inainte sa purcedem la masurarea spatiului unde va sta centrala, la numararea caloriferelor si la calcularea necesarului de teava ppr / cupru care va traversa casa, sa vedem cateva avantaje dar si dezavantaje in a detine o centrala termica proprie.
Centrale termice pe gaz - sunt preferatele clientilor, principalul motiv fiind ca, pana acum, pretul gazului s-a mentinut accesibil. De asemenea, specialistii spun ca, de cele mai multe ori, randamentul acestor produse este superior, comparativ cu alte centrale si se preteaza pentru toate tipurile de instalatii de incalzire (incalzire in pardoseala, cu panouri radiante etc.).
Avantajele centralelor termice pe gaz :
- combustibil mai ieftin;
- solutii tehnice multiple: centrale termice murale cu tiraj fortat, centrale termice in condensatie, cu camera etansa de ardere, cazan de pardoseala, preparare instantanee de apa calda menajera sau cu boiler;
- gama foarte variata de puteri termice
- usurinta in exploatare.
Dezavantaje:
- reteaua de distributie a gazului nu este dezvoltata in toata tara.
Centrale termice electrice
Avantaje:
- retea de alimentare cu curent electric dezvoltata la nivel national
- sunt silentioase
- au dimensiuni mici
- nu degaja noxe
- au un randament ridicat
- instalatia de incalzire aferenta este simpla, fara elemente speciale
- nu impun revizii frecvente.
Dezavantaje:
- costisitoare in exploatare, comparativ cu centralele termice pe gaz sau combustibil solid;
- necesita refacerea bransamentului de energie electrica, in situatia in care nu a fost prevazuta instalarea centralei in proiectul initial al cladirii;
- gama de puteri redusa. Se pot obtine puteri mai mari prin montarea in cascada a mai multor centrale, insa puterea electrica instalata trebuie sa fie asigurata.
Centralele pe combustibil solid au avantajul ca folosesc materiale ecologice (lemn, peleti, rumegus), dintre care lemnul se gaseste in toate zonele din tara, iar costurile de utilizare sunt relativ scazute.
In schimb, in afara centralelor pe peleti, celelalte necesita alimentari frecvente, iar toate impun des operatiuni de intretinere. in plus, este vorba de o instalatie speciala, care necesita vase de expansiune, pompe si alte elemente de dimensiuni semnificative, iar centrala are nevoie de un cos de fum dimensionat corespunzator.